Autostrada Sebeș-Turda, închisă la finalul lunii ianuarie după ce o bucată de drum s-a rupt în urma unei alunecări de teren, în zona Alba Iulia Nord, va fi deschisă în data de 15 mai, însă constructorul va face o nouă expertiză, în condițiile în care în apropiere de zona în care s-a produs alunecarea inițială au apărut alte probleme, respectiv fisuri în dealul pe care a fost construit drumul de mare viteză.
Constructorul italian Pizzarotti, care trebuie să repare autostrada din care o bucată s-a desprins, în zona Alba Iulia Nord, a cerut prelungirea cu 60 de zile a termenului de finalizare a reparației.
Traficul rutier pe o porțiune din Autostrada A10 Sebeș - Turda, la nord de Alba Iulia, a fost restricționat la o bandă pe sens după ce o alunecare de teren ar putea să fi afectat corpul autostrăzii.
România este și va fi o piață de maximă prioritate pentru Aktor, care a susținut și va susține în egală măsură toate proiectele și toate contractele pe care le are în desfășurare, este mesajul președintelui companiei elene, Christos Panagiotopolous, implicată în lucrările la tronsonul de autostradă care leagă Sibiul de Cluj, deschis traficului la finele lunii trecute.
Lucrările la cei circa 25 de kilometri ai Lotului 2 din Autostrada A10 Sebeș - Turda sunt aproape de final, iar tronsonul practic așteaptă deschiderea traficului în zilele următoare. Vorbim practic de ultimii kilometri care așteaptă să fie finalizați după lucrări de mai bine de 7 ani la autostrada A10. Odată cu Lotul 2 vor fi dați în trafic și alți circa 4 km de pe loturile adiacente și care până acum nu puteau fi folosiți, iar drumul de la Cluj la Sibiu va putea fi făcut în întregime pe șosea de mare viteză.
Lucrările la cei circa 25 de kilometri ai Lotului 2 din Autostrada A10 Sebeș - Turda sunt aproape de final, iar tot tronsonul a fost deja asfaltat. Vorbim practic de ultimii kilometri care așteaptă să fie finalizați după lucrări de mai bine de 7 ani la autostrada A10. Deschiderea traficului în acest an e aproape o certitudine, deși pe o anumită bucată traficul se va circula doar pe unul din sensurile autostrăzii din cauza unei alunecări de teren ce încă necesită monitorizare și lucrări.
Pe lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, de 24,25 km, constructorul Aktor avansează într-un ritm extrem de lent, mobilizarea fiind una nesemnificativă, deși condițiile meteorologice din ultimele săptămâni au fost ideale pentru execuție, scrie pe pagina sa de Facebook Asociația Pro Infrastructură, care a realizat în urmă cu două zile o filmare din avion deasupra tronsonului respectiv.
Deschiderea circulației pe loturile 3 și 4 ale Autostrăzii Sebeș-Turda ar putea avea loc în luna mai, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, ministrul Transporturilor, Lucian Șova.
Comisia Europeană (CE) a aprobat pentru România suma de 272 de milioane euro pentru construcția autostrăzii Sebeș-Turda.
Recepția lotului 3 al autostrăzii Sebeș - Turda a fost amânată pentru 90 de zile, din cauza unor neconformități constate de o comisie a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Alin Șerbănescu.
Lotul 3 al Autostrăzii Sebeș – Turda, tronson de aproximativ 12 kilometri care leagă municipiul Aiud și Decea, va fi deschis cel mai probabil până în martie după ce o comisie de inspecție a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere a descoperit anumite neconformități și că nu sunt întrunite elementele pentru siguranța rutieră.
Statul va plăti încă 1,82 milioane lei pentru exproprierea imobilelor în proprietate privată situate pe amplasamentul lotului 1 al autostrăzii Sebeș-Turda, arată un proiect de Hotărâre de Guvern lansat în dezbatere de Ministerul Transporturilor. Exproprierile suplimentare vizează 60 de imobile, cu o suprafață totală de 48.630 metri pătrați.